Lucian Mi ndruta
Zugravul. Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii. Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee
despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sînt
alea din reclama de la bere. Nevoile sînt cele naturale, şi în multe
dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul cîinilor. Viaţa lui
e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să
elimine selecţia naturală. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi
fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strîmb în peşteră, la
Lascaux .
Baba urbană . Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a
văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina,
vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte
însă ţara , chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decît acelea cu
care a rămas din cartea de română, 1955. Baba urbană bănuieşte că
totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania
de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la
cutiile de scrisori. Fireşte, baba are dreptate, însă asta nu-i face
în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară, iar ea
acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic. La noi lipsesc cu
desăvîrşire babele din America , alea care se duc voluntare la
ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, cînd nu citesc
literatură de stînga. Babele noastre doar votează.
Şoferul manelist. E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în
afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun
lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai
deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia. Îi place să
împartă: pumni, muzică, opinii. Ştie despre tine că eşti prost. Ştie
că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au
rămas în ţară . Cînd te întrebi de ce Mazăre a pus palmieri la
Constanţa , răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau
deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.
Inginerul. A lucrat cîndva în cercetare. Revoluţia l-a prins la
planşetă, desenînd clădiri urîte, cu speranţa că într-o bună zi va
fi lăsat să fie genial. Cînd a fost lăsat, a continuat să fie el
însuşi, cu program clar. Dimineaţa la 8 la serviciu, la 5 acasă, la
8 la a doua sticlă de vin. Înăuntrul lui sînt o mulţime de bagaje
desfăcute şi lăsate aşa, în lipsă de o nouă destinaţie: literatură
SF, poeţi optzecişti, două-trei iubiri, neapărat consumate la
Costineşti, cu Radiovacanţa undeva în surdină. Se mişcă greu printre
ele şi de-aia e deprimat. Speră să vină vremuri mai bune, chiar şi
cînd apar la orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de
mînă pînă în Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de
diplomă, o revoluţie la vremea ei.
Bogatul. În ciud a previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plîng. Nu au de ce, nu au cînd, nu le-a adus aminte secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sînt bogaţi - pentru că nu se mai măsoară
în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi. Chestia asta aduce
cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 ora n-o
poate rezolva: sînt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decît aici. Cînd
iese din ţară , e doar ostentativ.
Băiatul de club. El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de
muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală. Exemplarele
cele mai robuste rezistă fără mîncare o săptămînă şi pînă la două
zile fără paparazzi. Ideile lui sînt simple: moşule, du-te tu la
şcoală, dacă n-ai bani de distracţie! Zilele lui sînt numărate: le
numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, cînd scoate din
frigider brînza, la o salată de roşii tăiate repede, pînă nu începe
Magda la OTV.
Toţi ăştia au rămas în ţară . Restul au plecat, şi nu în concediu.
Or mai fi şi alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică. Ce
vreau eu să vă spun e altceva: uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să
vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune.
Kogălnicene, mă, Carole, băi intelectualilor, ce naiba, nu se bagă
nimeni?
Recent Comments